Politic

Veronica Mitran, propunerea PNL Teleorman pentru funcția de subprefect

La începutul lunii februarie, PSD Teleorman anunța desemnarea actualului subprefect de Teleorman, Benone Rababoc, drept propunerea social-democraților pentru funcția de prefect. Potrivit acordului din cadrul Coaliției de la guvernare, județele care au câștigat funcția de președinte de consiliu județean în urma alegerilor locale din iunie 2024, vor avea și funcția de prefect. Ca atare, pentru Teleorman a venit propunerea din partea PSD, urmând ca funcția de subprefect să fie ocupată de un reprezentant al PNL.
Liberalii teleormăneni au stabilit, astfel, ca actualul prefect de Teleorman, Veronica Mitran, să fie propunerea partidului pentru funcția de subprefect.
Într-o viitoare ședință de guvern se vor adopta deciziile de eliberări/numiri în funcții.

Comments are closed.