Ioan DUMITRESCU
Şase primari teleormăneni sunt acuzaţi de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate; printre aceştia, se numără şi Marian Cucurezeanu, primarul comunei Cervenia.
Balaci, Suhaia, Mavrodin, Crângu, Traian, şi acum Cervenia, sunt comune teleormănene care au primari incompatibili, susţine ANI. La Suhaia, Barbu Costel este acuzat de ANI că în aceeaşi primărie unde este el primul gospodar al localităţii este angajată şi soţia sa, chiar dacă aceasta lucrează la primărie dinainte ca Barbu Costel să fie ales primar; verdict ANI: incompatibil. La Troian, Marian Tudorică este şi primar şi conduce şi SC Asociaţia Agricolă care îi poartă numele; verdict: incompatibil. La Crângu, Minel Gelu Siteavu este şi primar şi comerciant; verdict: incompatibil. La Mavrodin, Stan Nicolae este şi primar şi negustor în acelaşi timp; verdict: incompatibil. La Balaci, Ilie Calotă este şi el acuzat de ANI că ar fi incompatibil tot datorită faptului că a preferat pe perioada mandatului de primar să facă şi negustorie.
În mod normal, reprezentantul primului ministru în teritoriu, prefectul Liviu Dumitraşcu, ar trebui să organizeze noi alegeri locale parţiale în cele şase localităţi, dar prefectul afirmă că Guvernul trebuie să decidă data la care se vor organiza alegeri pentru noi primari. Posibil ca amânarea alegerilor pentru noi primari să se datoreze ideii că vor mai fi descoperiţi şi alţi edili în postura de incompatibilitate, şi atunci vor fi făcute alegeri pentru toţi.
Cum sunt sefii sunt si subalternii.Cine oare poate sa ia vreo masura.ADEVARUL NU UMPLE niciunuia dintre ei buzunarul 1 …..
BRAVO SEFI AI POLITICII TELEORMANENE.HIBERNATI IN CONTINUARE CA VI SE INMULTESC O-rile DIN CARDURI ……