Social

“Vânătoare de comori” şi piese de teatru pentru copii: educaţie pe probleme de mediu în comuna Fântânele

Un proiect inedit privind educaţia pe probleme de mediu – “Măsuri de instruire a populației despre pericolul poluării” – este lansat duminică, 16 octombrie 2022, în comuna Fântânele, judeţul Teleorman.

Proiectul își propune activități diverse cu copiii și acțiuni de informare a adulților asupra pericolului poluării. Astfel, vor avea loc activități lunare de educație nonformală a copiilor și tinerilor: concursuri de desen, de pictură, de scriere, desene pe asfalt, dansuri, piese de teatru tematic și chiar … “vânătoare de comori”. De asemenea vor fi organizate conferințe pentru adulți cu informații referitoare la poluare și campanii pentru prevenirea incendiilor, campanii de strângere fonduri pentru achiziționarea de stații de compost, stații folosite pentru depozitarea surplusului de vegetație și alte resturi din curțile localnicilor, activități de împărțire de afișe, calendare, ziare cu teme pe probleme de mediu.

Proiectul este derulat de Asociația Idei printre Oameni în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman și Crucea Roșie Teleorman cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Beneficiarii proiectului vor fi teleormănenii din Fântânele, Zimnicea şi Suhaia.

Despre Programul Active Citizens Fund România: Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.