Mai este un singur joc din barajul pentru promovare în Liga a 3-a, iar Sporting Turnu Măgurele este aproape de a reuşi principalul obiectiv propus, promovarea la nivel divizionar. Fără a face acum referire la meciul de la Slatina, ar fi interesant de comentat despre baza sportivă din Turnu Măgurele, mai exact de starea în care arată stadionul Municipal, altfel unul din cele mai modeste din fotbalul judeţean, în special ca suprafaţă de joc.
În ultima perioadă s-a tot vorbit despre un proiect contractat de Primăria Turnu Măgurele, care intenţionează să demareze o lucrare amplă de reconstrucţie a stadionului, însă acest lucru ar complica lucrurile, pentru că Sporting Turnu trebuie să găsească un alt teren omologabil pentru Liga a 3-a, dar în nici un caz în localitate. Poate tocmai de aceea, lucrările la stadion nu s-au urgentat, pentru că este o situaţie destul de delicată din acest punct de vedere.
O altă variantă pe care conducerea clubului Sporting Turnu a ridicat-o, inclusiv către primăria municipală, este reabilitarea terenului din incinta stadionului Municipal, respectiv un proces de reînsămânţare a gazonului, cu tot ce presupune această operaţiune, care ar fi cea mai rapidă şi la îndemână soluţie. Prin acest proces, care costă puţin peste 2500 euro, ar fi posibilă desfăşurarea jocurilor în continuare în Turnu Măgurele, chiar dacă asta ar presupune două luni de pauză, cât este nevoie pentru derularea întregii operaţiuni de reabilitare. “Eu aş fi dispus să investesc pentru refacerea gazonului, suma necesară reabilitării acestuia se ridică la peste 2500 euro, însă ar fi bine să ştim şi noi când vor începe lucrările de la stadion, pentru că odată cu acestea, trebuie să plecăm de acolo”, a spus preşedintele clubului, Valter Rafinni.
Acesta a punctat şi interesul pentru baza sportivă de la fosta unitate militară, în prezent proprietate a societăţii InterAgro, care a scos la vânzare terenul respectiv; problema este însă legată de costul acelui teren, care include o suprafaţă foarte mare, iar preşedintele italian al clubului Sporting Turnu Măgurele nu este interesat de întregul teren.
Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17.30, la Slatina, se va juca returul meciului de baraj dintre AS Milcov şi Sporting Turnu Măgurele (2-0 în tur pentru turneni); este foarte posibil ca la final, echipa pregătită de Vali Bădoi să-şi asigure promovarea în Liga a 3-a, însă rămâne de văzut unde va juca chiar din toamna acestui an.
B.Pană