Politic

UNPR Teleorman vrea 12.000 de membri până la alegerile din 2016

Uniunea Naţională pentru Progresul României, partidul interesului naţional, aflat în permanenţă la guvernare şi ocupând funcţii-cheie în aparatul de stat, are ţinte ambiţioase pentru anul 2015. Astfel, oamenii generalului Oprea vor să se înmulţească, la alegerile generale dorind să numere nu mai puţin de un milion de adepţi la nivelul întregii ţări. Ţinta propusă de UNPR este una dificil de realizat, întrucât, în momentul de faţă, un milion de membri numără alianţa PSD-UNPR-PC, unde PSD este, după cum bine se ştie, cel mai mare partid din ţară.

În ce priveşte judeţul Teleorman, liderii UNPR vor să dubleze cei 6.000 de membri pe care-i are în momentul de faţă organizaţia, ajungând astfel la 12.000 de adepţi. În momentul de faţă însă, la UNPR, problema care se pune nu este numărul de membri de partid pe care-i numără Teleormanul, ci rolul acestora la nivelul alianţei de guvernare în judeţ. Că, în funcţii de conducere, UNPR nu se poate lăuda cu mare lucru, pe lângă subprefectul Alexandru Ceciu.

Şi, cum însuşi preşedintele UNPR Teleorman Florică Mara a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, oamenii Generalului din Teleorman şi-ar dori să fie consultaţi mai des în privinţa deciziilor luate la nivel de judeţ, să fie „mai prezenţi la masa negocierilor”. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.