În acest sfârşit de săptămână, are loc la Costineşti, Şcoala de Vară organizată de UNPR, la care a participat şi delegaţia UNPR Teleorman, în frunte cu liderii locali Florică Mara şi Samuel Calotă. Punctul culminant al manifestărilor a avut loc sâmbătă, 29 august, când a participat şi generalul Gabriel Oprea, alături de secretarul general adjunct, Liviu Neagu.
Şcoala de vară de la Costineşti reprezintă, pentru progresişti, primul eveniment marcant de după fuziunea cu PP-DD, fiind dezbătute teme de interes pentru membrii formaţiunii, dar şi pentru cei care, eventual, vor să se alăture partidului.
Printre altele, conform programului politic, UNPR are ca prioritate susţinerea iniţiativei legislative de introducere a votului de la vârsta de 16 ani. O altă prioritate legislativă a UNPR mai este şi susţinerea Programului “Primul loc de muncă”, acesta prevăzând facilităţi pentru angajarea tinerilor, dar şi proiectul de lege privind introducerea de taxe suplimentare pe marile averi.
De precizat că evenimentul a fost unul de amploare, delegaţia teleormăneană fiind şi cea mai numeroasă.
Bai nene,NU „va’mbatati cu apa rece”cu UNPR-ul asta al vostru!….daca participa singur la alegeri ,nu face 3 0/0,de asta el se tot da pe langa PSD,un PSD fraier ca se lasa la mana unui general ,chipurile UNICUL dupa gandirea sa !!!…..el sa-i multumeasca lui DD care „zace’n puscarie”si el prin manevre I-A luat parttidul prin fuziune de ci PP-DD nici NU mai exista in acte!!…..asa iti trebuie si tie DD ca te-ai lasat manipulat de altii ,sa-l ataci pe VADIM ,sa-i iei electoratul ,dupa ei…..dar se vede cine te-a urmat pe tine ,traseistii ,tradatorii…..electoratul lui VADIM este cu adevarat de parte PRM-ului ,care va da lovitura la alegerile din 2016,aveti sa vedeti!!!…..fara PRM eram de mult „curatati catatar si popor!!……un pensionar care NU ii pare rau ca a mers pe mana PRM-ului ,singurul care a spus adevarul si totul s-a adeverit ,de ne plangem de mila si altii huzuresc!!!….bravos natiune!!..