Festivitatea de deschidere a noului an universitar a fost organizată în Campusul Universităţii Valahia din Alexandria, marţi, 2 octombrie, în prezenţa preşedintelui senatului Universităţii Valahia din Târgovişte, prof. univ. dr. Ion Cucui. Din echipa de la Târgovişte care l-a însoţit pe acesta au mai făcut parte prorectorul universităţii, conf. univ. dr. Laura Gorghiu, dar şi decani ai câtorva din facultăţile din cadrul universităţii, profesori universitari, directori ai unor departamente, numărul personalităţilor din conducerea Universităţii Valahia Târgovişte şi a facultăţilor din cadrul acesteia prezente la deschiderea anului universitar la Alexandria, demostrând încă o dată, dacă mai era nevoie, importanţa acordată campusului universitar de la Alexandria. La festivitatea care a început şi s-a sfârşit, conform tradiţiei universitare, cu imnul Gaudeamus Igitur, au participat câteva sute de studenţi, majoritatea boboci, dar şi cadrele didactice universitare de la Alexandria. Cuvântul de început a aparţinut, cum era şi normal directorului campusului universitar de la Alexandria, lect. Univ. Dr. Ioana Panagoreţ, care a urat bun venit studenţilor în noul an, a prezentat oaspeţii de la Târgovişte, dar şi profesorii de la Alexandria şi care a prezentat în linii mari realizările din anul universitar trecut şi proiectele pentru noul an.
La rândul său, preşedintele Senatului Universităţii Valahia Târgovişte, prof. univ. dr. Ion Cucui, a urat bun venit studenţilor în noul an universitar şi i-a asigurat de tot sprijinul conducerii universităţii pe tot parcursul studiilor. Acesta i-a asigurat pe studenţi că la Alexandria, care, deocamdată, are doar programe de studii de licenţă economice şi administrative, va deveni un nucleu academic puternic, paleta de programe de studii realizate aici urmând să fie dezvoltată şi, de ce nu, în curând să fie creat şi un master.
Centrul teritorial al Universităţii Valahia a fost înfiinţat în urmă cu cinci ani la Alexandria şi de atunci mii de studenţi i-au trecut pragul, numărul acestora fiind în continuă creştere. Studenţii de la Alexandria beneficiază de un spaţiu deosebit în care îşi desfăşoară activitatea, dar şi de un corp profesoral recunoscut atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. (M.D.)