Echipa feminină de fotbal Universitatea Alexandria a reluat pregătirile în vederea abordării noului sezon. Fotbalistele s-au reunit luni, 23 ianuarie 2017, sub comanda antrenorului Călin Pistolea, pe terenul din incinta Liceului Tehnologic nr. 1 din Alexandria.
La reunire au fost prezente 13 din cele 18 jucătoare, restul fiind învoite din motive personale. Nu a lipsit Flory Chiar, multipla campioană mondială la fotbal-tenis, care este o jucătoare importantă în angrenajul echipei.
La acest prim antrenament al anului, terenul a fost acoperit cu zăpadă, lucru care a favorizat efortul fizic intens. Din nefericire, turneul internațional anunțat inițial pentru finele lunii ianuarie, care ar fi trebuit să aibă loc la Sala Sporturilor din Chiajna, a fost amânat pentru o dată neprecizată. În schimb, sezonul va începe destul de devreme. În 9 sau 10 februarie, la sediul Federației Române de Fotbal, va avea loc tragerea la sorți pentru etapa a III-a a Cupei României, fază în care este calificată și Universitatea Alexandria. Formația noastră va juca pe teren propriu, contra unei echipe de Superligă, în 25 sau 26 februarie, în funcție de programare.
Până atunci însă, în 18-19 februarie, la Odorheiu Secuiesc, în județul Harghita, va avea loc un turneu de futsal feminin, pentru echipe de junioare sub 17 ani. Universitatea Alexandria va lua startul la această competiție, pentru a pregăti cât mai bine Cupa României și Liga I. obiectivul fetelor noastre este de a promova pe prima scenă a fotbalului feminin românesc. Elevele lui Călin Pistolea se află, momentan, pe prima poziție în clasament, după tur, cu un maximum de 21 de puncte și un golaveraj excelent, 25-2. Universitatea Alexandria a repurtat numai victorii și are cea mai bună apărare din serie. Returul va începe în 12 martie, dacă nu vor mai interveni alte modificări până atunci.
Odată cu senioarele s-au reunit și fotbalistele de la grupa de junioare, ele disputând un meci școală cu fotbaliștii de la CSS Alexandria, grupa de vârstă 2008. Selecția, pentru fete cu vârstele cuprinse între 8 și 14 ani, rămâne deschisă, cele care doresc să încerce fotbalul fiind invitate la antrenamentele echipei.
Pentru 28 ianuarie, echipa de senioare a Universității Alexandria intenționează să dispute un meci de pregătire contra unei echipe de băieți. (Cristi Frisk)