Economie

Unitățile de asistență spitalicească, verificate în privința respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă

ITM Teleorman derulează o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unitățile de asistență spitalicească.

Pe parcursul trimestrelor II – IV ale anului 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman va desfășura acțiuni de verificare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătații în muncă în cadrul unităților care au ca obiect de activitate cod CAEN 8610 activități de asistență spitalicească.

Acțiunea își propune identificarea cazurilor de încălcare a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cu privire la: pericole de îmbolnăviri profesionale și expunerea lucrătorilor la un grad ridicat de risc (noxele prezente la locurile de muncă); neluarea măsurilor pentru ca expunerea lucrătorilor să fie evitată; lipsa măsurilor de reducere a riscului de expunere profesională la un nivel suficient de scăzut pentru a proteja sănătatea și securitatea lucrătorilor prin limitarea, la un nivel cât mai scăzut posibil, a numărului de lucrători expuși, sau care pot fi expuși, măsuri de protecție colectivă și/sau măsuri de protecție individual, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin alte mijloace; ignorarea pericolelor existente în mediul de muncă; transmiterea de boli contagioase, riscuri chimice, fizice, biologice, mecanice, electrice, stresul, etc.; manipulări greșite a maselor și greutăților.

De asemenea, se va urmări și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

Obiectivele campaniei: identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menționate; diminuarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în cee a ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în activități referitoare la sănătatea umană.

Obiectivele vor fi cuantificate prin măsurile tehnice, sanitare și/sau organizatorice dispuse pentru prevenirea acumulărilor de oxigen în spațiile închise în unitățile sanitare.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.