Un oraş cu tradiţie în fotbalul divizionar este Videle, iar singura echipă care activează la nivel local este Unirea Petrolul Videle, “rebranduită” în vara anului trecut. Clasată momentan pe locul 12 (ultimul) în clasamentul Ligii a 4-a, echipa din oraşul Videle are de puţin timp o nouă conducere, după ce fostul arbitru internaţional de sală Alexandru Băjan a fost numit preşedinte, el fiind la începutul unei activităţi care se anunţă destul de dificile. Despre munca pe care a început-o la Unirea Petrolul Videle, actualul preşedinte al clubului a vorbit destul de rezervat, situaţia financiară fiind cea care pare să-l îngrijoreze la acest moment. “Deocamdată nu avem buget, acest lucru ne face să fim puţin rezervaţi, dar eu sper ca în curând lucrurile să intre intre pe un făgaş normal, chiar dacă la acest moment suntem aproape de limita subzistenţei, să zic aşa. Noi avem sprijinul primăriei locale, al domnului primar, şi sperăm să facem o treabă bună din acest an, însă putem vorbi ceva concret după ce vom avea buget, iar asta depinde de bugetul primăriei locale”, a spus Alexandru Băjan, care va avea alături, în Comitetul Director al clubului pe Florin Marcu, Iulian Enache, George Burlacu şi Ionel Bărcan.
În privinţa staffului tehnic al echipei, preşedintele clubului din Videle, Alexandru Băjan a făcut o primă mutare în anul 2015, el reuşind să-l aducă la echipă pe Alexandru Ifrim, fostul fotbalist al Rulmentului Alexandria, care a făcut carieră în antrenorat la Viaţă Nouă Olteni. Acest lucru l-a confirmat antrenorul Sandu Ifrim, care a vrut să facă şi o declaraţie în acest sens: “Pentru mine este un pas înainte, chiar dacă acum am preluat o echipă de pe locul 12. Vin acasă, la Videle, cu tot sufletul, sper să pot face treabă cât mai bună, chiar dacă ştiu că va fi greu. Chiar dacă am renunţat la Olteni, după aproape 14 ani, speră să confirmăm că Videle este un oraş unde fotbalul îşi are locul lui, iar primul lucru pe care aş vrea să-l fac este să readuc acasă jucătorii localnici, împrumutaţi pe la alte echipe”.
Linia de clasament a echipei din Videle la finalul turului de campionat în Liga a 4-a arată astfel:
- Unirea Petrolul Videle 11 2 2 7 8-26 8p (-7).
B.Pană
Sandu Ifrim n-a jucat si la Dinamo Alexandria in perioada anilor 1970 ?
Rog sa-mi comunicati si va raman dator.
Va multumesc.