Sport

Unirea Brânceni vs. Voinţa Saelele în lupta pentru titlul judeţean!

Au trecut cinci etape din acest sezon al Ligii a 4-a şi lupta pentru primul loc pare deja “acontată” de echipele Unirea Brânceni şi Voinţa Saelele, formaţii departajate de 2 puncte încă din prima etapă. În etapa anterioară, ambele echipe au jucat acasă, iar victoriile au fost mai categorice decât au fost scorurile finale, chiar dacă adversare au fost echipele din Seaca sau Plosca. În schimb, meciul pentru locul 3, dintre Bragadiru şi Ţigăneşti, a revenit gazdelor, care au luat o opţiune importantă pentru renumele de “surpriza sezonului”, poziţia pe podium fiind cât se poate de meritorie. Remarcăm pofta de goluri a echipei din Buzescu, în jocul cu ultima clasată, Tineretul Siliştea, după cum VN Olteni a administrat o înfrângere drastică celor din Orbeasca. Victorii identice (5-1) au reuşit echipele din Peretu (v. Videle) şi Botoroaga (v. Drăgăneşti Vlaşca), cu menţiunea că echipa din Drăgăneşti Vlaşca, din cauza accidentului rutier în care au fost implicaţi cei patru jucători, a acuzat destul de serios acest incident. În etapa a 5-a din Liga a 4-a s-au marcat 45 de goluri (o medie de 6,42 goluri/meci), însă a fost o etapă exclusiv a gazdelor, toate cele şapte jocuri revenind echipelor care au organizat jocurile (este o premieră din acest punct de vedere).

Rezultatele complete ale etapei a 5-a şi clasamentul Ligii a 4-a arată astfel:

– Rapid Buzescu – Tineretul Siliştea 10-1;

– Unirea Brânceni – ASC Seaca 5-2;

– Viaţă Nouă Olteni – Atletic Orbeasca 8-0;

– Ajax Botoroaga – ACS Drăgăneşti Vlaşca 5-1;

– Voinţa Saelele – Astra Plosca 4-1;

– Metalul Peretu – Unirea Petrolul Videle 5-1;

– Avântul Bragadiru – Unirea Ţigăneşti 2-0;

– CS Nanov – a stat.

Clasament

  1. Unirea Brânceni 5 5        0        0        26-7   15 (6)
  2. Voinţa Saelele 5 4        1        0        18-3   13 (4)
  3. Avântul Bragadiru 5 4        0        1        15-9   12 (3)
  4. Viaţă Nouă Olteni 5 3        0        2        20-8   9 (0)
  5. Rapid Buzescu 5 2        1        2        17-8   7 (-2)
  6. Unirea Petrolul Videle 4 2        1        1        11-7   7 (4)
  7. Unirea Ţigăneşti 4 2        1        1        7-3     7 (1)
  8. ASC Seaca 5 2        1        2        8-9     7 (1)
  9. Ajax Botoroaga 5 2        1        2        10-15 7 (-2)
  10. Metalul Peretu 5 2        0        3        10-10 6 (-3)
  11. Astra Plosca 4 1        0        3        9-11   3 (-3)
  12. ACS Drăgăneşti Vlaşca 5 1        0        4        9-18   3 (-3)
  13. CS Nanov 4 1        0        3        5-20   3 (-3)
  14. Atletic Orbeasca 5 1        0        4        6-22   3 (-3)
  15. Tineretul Siliştea 4 0        0        4        5-26   0 (-3)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.