Politic

Un teleormănean la cârma Capitalei – turneanul Ştefănel Marin (PP-DD) i-a luat locul lui Oprescu

marinŞtefănel Dan Marin a fost ales în funcţia de primar general interimar şi va asigura interimatul pe perioada în care primarul Sorin Oprescu va fi în arest. Necesitatea desemnării unui interimar care să preia atribuţiile primarului general a apărut după ce prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a semnat ordinul prin care primarul general Sorin Oprescu a fost suspendat de drept din funcţie, iar cei doi viceprimari au declinat asumarea interimatului.

Anterior, Ştefănel Marin a fost ales de consilierii municipali în funcţia de viceprimar al Capitalei, cu 41 de voturi dintre care 34 favorabile, cinci împotrivă şi două anulate, după ce Cornel Pieptea a demisionat din acest post.

Din CV-ul consilierului general aflăm că Ştefănel Marin s-a născut la 19 iulie 1976 în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în Ştiinţe Administrative în 1999 şi este, în prezent, analist politic.

De la secretarul general adjunct al UNPR Liviu Neagu am aflat că Ştefănel Marin a ocupat funcţia de consilier general al Consiliului General al Municipiului Bucureşti în urma alegerilor locale din iunie 2012, când s-a aflat pe listele PP-DD, partid care a fuzionat cu UNPR în vara acestui an, şi este membru în Comisia pentru Salubritate şi în Comisia pentru Transporturi şi Infrastructură Urbană. De asemenea, Ştefănel Marin a condus organizaţia PP-DD din Sectorul 5 al Capitalei.

Din declaraţia de avere se poate constata cu uşurinţă că, la capitolul finanţe, noul primar general al Capitalei stă destul de bine, cu o casă şi două terenuri în oraşul Pucioasa, o garsonieră şi un apartament în Bucureşti, precum şi cu trei maşini trecute în cont. Turneanul Ştefănel Marin are însă şi datorii, respectiv un credit ipotecar de 44.000 de euro scadent în 2041.

Anterior şedinţei, preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că preşedintele PSD Bucureşti Robert Negoiţă a fost mandatat să poarte discuţii privind stabilirea persoanei care va asigura interimatul la Primăria Capitalei în locul lui Sorin Oprescu, arătând că bucureştenii nu trebuie să sufere.

„Robert Negoiţă, care este preşedintele organizaţiei municipale a PSD, are mandat din partea noastră să conducă aceste discuţii, PSD nu este interesat decât de nişte măsuri, acţiuni care să nu tulbure viaţa bucureştenilor şi Primăria Capitalei să poată să funcţioneze bine, ca bucureştenii să nu sufere din cauza situaţiei generate de situaţia lui Sorin Oprescu”, a declarat Dragnea. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.