Eveniment

Un tânăr de 19 ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un gard / Șoferul, tot de 19 ani, era băut

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au stabilit, din verificările preliminare, că un tânăr de 19 ani, din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza comunei Popești, județ Argeș, având direcția de deplasare dinspre Tătărăştii de Sus spre Popești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un gard din beton, aflat pe partea dreaptă față de sensul său de deplasare, informează IPJ Argeș.

În urma coliziunii a survenit decesul celuilalt ocupant al autoturismului, respectiv alt tânăr de 19 ani, din comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman.

De asemenea, conducătorul auto a suferit leziuni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului. Având î n vedere că valoarea alcoolemiei a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.192, 196 și 336 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

Comments are closed.