Sâmbătă, 13 mai, ora 18.30, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către un cetățean cu privire la faptul că, pe terenul de fotbal din comuna Segarcea Vale, ar fi căzut un copil.
Potrivit IPJ Teleorman, în baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lunca, constatând că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un tânăr de 17 ani, din comuna Segarcea Vale, județul Teleorman, în timp ce se afla pe terenul sintetic de fotbal, din comună, s-ar fi urcat pe bara transversală a porții de fotbal, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi căzut cu aceasta.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea tânărului, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.