Eveniment

Un șofer și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp / Bărbatul voia să fugă de polițiști

Azi noapte, în jurul orei 02.20, o patrulă de poliție din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe strada Dunării, din localitate, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea, echipajul procedând la urmărirea autovehiculului, autospeciala de poliție având semnalele luminoase și acustice în funcțiune.

La intersecția străzii Dunării cu Bulevardul Comercial, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, vehiculul intrând în coliziune frontală cu un stâlp din beton.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roșiori de Vede.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.