Eveniment

Un șofer, de 71 de ani, din București, sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier la Viișoara

Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din București, s-a ales cu dosar penal și este cercetat, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.

Duminică, 21 ianuarie, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Zimnicea au fost sesizați despre producerea unui accident de circulație pe DN 51A, pe raza localității Viișoara.
Un bărbat de 71 de ani, din municipiul București, ar fi condus un autoturism pe raza comunei Viișoara și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind carosabilul, în urma evenimentului rutier nefiind înregistrate victime omenești.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.