Eveniment

Un pistol din categoria armelor de foc letale şi 10 cartuşe – asta au descoperit poliţiştii în casa unui teleormănean

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, în cadrul unei acţiuni organizate pe linia respectării regimului armelor şi muniţiilor, au efectuat marţi, 24 octombrie, o descindere la locuinţa unei persoane din comuna Călmăţuiu, în urma acestei descinderi fiind găsit în locuinţa unui bărbat de un pistol încadrat la arme letale şi 10 cartuşe, pentru care teleormăneanul nu a prezentat nici un act. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, Adrian Ilicea, “a fost găsit un pistol din categoria armelor de foc letale, marca FN, calibru 9 mm, model 1922, în stare de funcţionare precum şi un număr de 9 cartuşe calibru 9×17 mm şi un cartuş calibru 7,65 mm, toate fiind deţinute ilegal”.

Arma şi muniţia au fost ridicate de poliţişti în vederea cercetărilor, iar pe numele suspectului, M. Ionel, de 42 ani, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.