Sport

Un “of” al liderului autoritar al campionatului – FCM Alexandria vrea să “defileze” în campionat cu publicul alexăndrean alături!

FCM pag1Au trecut 11 etape din acest sezon al Ligii a 4-a şi liderul incontestabil este în acest moment FCM Alexandria, echipă care a adunat punctaj maxim. În condiţiile în care urmăritoarele Unirea Petrolul Videle şi Viaţă Nouă Olteni sunt la 9, respectiv 10 puncte distanţă în clasament, iar FCM-ul nu pare să aibă vreo problemă în campionat, este normal să spunem că de pe acum este decisă campioana judeţeană. Iar actualul lot de sportivi, care în urmă cu două zile s-a întărit cu încă un jucător important, trebuie să pregătească cât mai bine meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, din vara anului viitor.

În condiţiile actuale, în care FCM Alexandria are cel mai bun start de sezon din ultimii şase ani, un singur lucru dă un sentiment de tristeţe acestei echipe: faptul că publicul local, spectatorii, nu încurajează echipa. Poate că ar trebui, în perioada următoare, încurajaţi de rezultatele bune ale echipei FCM, de faptul că în lot evoluează în proporţie de 90% sportivi localnici, tineri, care merită încurajaţi, în primul rând pentru ceea ce joacă, şi în al doilea rând pentru că le lipseşte experienţa competiţională, mulţi fiind la debut la nivel de seniori. Chiar dacă în anii trecuţi s-a încercat un fel de galerie – poate vă mai amintiţi de galeria Glas – nimeni n-a spus că ar fi nevoie în mod neapărat de o galerie organizată. Însă, aceşti tineri fotbalişti, această echipa FCM Alexandria, care în acest sezon “defilează” la nivel judeţean, prin maniera categorică în care câştigă jocurile, şi care sperăm să câştige şi barajul de promovare în Liga a 3-a, are nevoie şi de susţinerea publicului. Mai mult, contestatarii tinerilor alexăndreni, care sunt destul de “vocali” şi se regăsesc aproape la fiecare joc, ar face bine dacă n-ar mai continua cu o astfel de atitudine, pentru că, până la urmă, vorbim de Liga a 4-a judeţeană.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.