S-au împlinit 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. În luptele care s-au dat în acele zile de decembrie pentru îndeplinirea idealurilor de libertate şi-au pierdut viaţa mii de tineri. Printre ei s-a aflat şi un teleormănean, Cătălin Marian Vlaicu, în vârstă de doar 19 ani, din Zîmbreasca, Teleorman, care cu sângele lui a înroşit zăpada în acele zile ale Revoluţiei. Pe când se afla la datorie sub drapel la UM 01090 din Predeal, a căzut răpus de gloanţe în luptele cu bandele de terorişti. Ziua de 23 decembrie a fost ultima din viaţa acestui tânăr, care a lăsat în urma lui multă durere şi multe lacrimi.
Cu gradul de sublocotenent post-mortem, Cătălin Marian Vlaicu, a rămas în memoria şi sufletul părinţilor şi a consătenilor din Zîmbreasca şi, prin mormântul ridicat în centrul comunei, peste care sperăm că nu se va aşterne niciodată uitarea.
În aceste zile de decembrie, când se împlineşte un sfert de veac de la acele evenimente, şi elevii şcolii din comuna Zîmbreasca depun jerbe de flori la mormântul eroului plecat de lângă noi prea de tânăr în lupta contra răului. Atât pentru ţară, cât şi pentru cei care l-au cunoscut, Cătălin Marian Vlaicu rămâne un erou al Revoluţiei Române. Noi am vărsat lacrimi, el a vărsat sângele lui. Valerian Coman, comuna Zîmbreasca
,,,,,,SA II FIE SOMNUL DE VECI LINISTIT,,,,,ALATURI DE CEILALTI 19 TELEORMANENI CAZUTI IN REVOLUTIA ROMANA,,,,,,,datoria
noastra este una singura ,,,,,SA II COMEMORAM ANUAL,,,,,