Social

Un cutremur serios la Alexandria ar determina prăbuşirea mai multor blocuri

Carmen Dumitrescu

În ultima perioadă, în ţara noastră se petrec din ce în ce mai multe cutremure, din fericire, nesemnificative ca gravitate şi efecte asupra vieţii oamenilor. Astfel că despre riscul seismic se vorbeşte tot mai des la nivelul judeţului, în contextul în care nu trece zi fără ca un nou cutremur de mică intensitate să se producă în zona Vrancei. Fenomenul degradării structurii de rezistenţă a blocurilor este unul destul de comun, dar care ar putea fi prevenit, în condiţiile în care ar exista o preocupare constantă pentru schimbarea instalaţiilor şi pentru menţinerea unei stări de curăţenie măcar aparentă. Degradarea subsolurilor clădirilor contribuie la accentuarea slăbirii structurii de rezistenţă şi, astfel, sunt destul de multe blocuri care ar avea dificultăţi în cazul producerii unui cutremur de mare intensitate.

Potrivit suprefectului Carmen Daniela Dan, cei de la ISU Teleorman chiar deţin un aparat care avertizează cu puţin timp înainte autorităţile în legătură cu producerea unui cutremur, fapt ce ar duce la limitarea de pierderi materiale şi umane, în cazul unui seism semnificativ. Dar, în ceea ce priveşte efectele unui cutremur, aparatura de avertizare poate ajuta, dar nu e o soluţie pentru rezistenţa clădirilor.

S-a pus, în repetate rânduri, problema blocurilor 101 – 112 din Alexandria, blocuri care se încadrează în gradul 2 de seismicitate şi, în ciuda faptului că municipalitatea a solicitat fonduri pentru consolidarea respectivelor clădiri, se pare că nu s-a putut face nimic pentru remedierea situaţiei, iar locatarii de acolo sunt în pericol. Mai sunt, la nivelul municipiului, şi alte clădiri care ar avea mult de suferit în cazul unui cutremur semnificativ, mai ales pe fondul degradării subsolurilor şi a efectuării de modificări în structura apartamentelor de către locatari, modificări ce afectează structura de rezistenţă a clădirilor pe termen lung. Din păcate, oamenii nu au învăţat că prudenţa are rolul ei pe lumea asta şi că un cutremur e un eveniment care se poate petrece în orice secundă, lăsând în urma sa pierderi uriaşe, uneori inestimabile.

Potrivit documentelor oficiale, se pare că Alexandria e încadrată în zona seismică 8, ceea ce nu e tocmai încurajator în cazul producerii unui cutremur major, mai ales în contextul în care se investeşte foarte puţin în consolidarea clădirilor vechi din municipiu şi este cât se poate de clar că unele dintre acestea pot cădea sau se pot fisura în situaţia unui seism important.  Întocmirea unui plan familial pentru situaţii de urgenţă pe care trebuie să-l aibă fiecare dintre noi este esenţială şi acesta conţine: modul în care membrii familiei vor putea ţine legătura, locul de reunire al familiei după producerea cutremurului major, acţiunile individuale în cazul în care nu se poate lua legătura cu familie, rolul fiecăruia în cazul producerii unui cutremur şi stabilirea a două puncte de reper pentru reunirea familiei după cutremur, unul în apropierea locuinţei şi altul în afara cartierului sau oraşului în cazul evacuării.

În contextul în care probabilitatea producerii unui cutremur major creşte odată cu trecerea timpului, seismologii avertizând asupra faptului că descărcarea energiilor subterane se va produce în următorii ani, este foarte util ca populaţia să fie conştientă în legătură cu modul în care trebuie să se comporte în caz de cutremur, astfel încât nivelul pagubelor să fie limitat la minimum.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.