În prima parte a zilei de luni, 9 mai, un eveniment rutier a avut loc pe raza localității Troianul, la care pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj medical Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman. Potrivit ISU Teleorman, în acest eveniment au fost implicate un autoturism și un biciclist, rezultând rănirea gravă a persoanei de pe bicicletă.
Victima, un bărbat de circa 64 de ani, necooperantă, cu multiple traumatisme a fost preluată de echipajele medicale ale SAJ și SMURD, a primit primul ajutor calificat și a fost transportată la U.P.U. Alexandria pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. După asigurarea măsurilor P.S.I., cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.