Eveniment

Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, cu dreptul de a conduce suspendat, prins de polițiști la volan

Polițiștii  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.
În 24 de ore, în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 29.270 lei, au reținut 7 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 1certificat de înmatriculare.
Dintre acestea, 38 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 sancțiuni pentru depășire, 5 sancțiuni pentru alte abateri și 1 sancțiune pentru lipsă ITP.
Marți, 17 mai a.c., orele 12:30, polițiștii din cadrul Poliției oraș Zimnicea au depistat un bărbat în vârstă de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Zimnicea, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea  unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.