Eveniment

Un bărbat din Zimnicea, cu alcoolemie de 1,22 mg/l, prins de polițiști la volan

În 24 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii teleormăneni au aplicat 16  sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei, au reținut 7 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Dintre acestea, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză,1 sancțiune pentru alcool, 1 sancțiune pentru depășire, 1 sancțiune pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Miercuri, 22 iunie a.c., orele 21:05, polițiștii din cadrul Poliției orașului Zimnicea au depistat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea  unui vehicul  sub influența alcoolului”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.