Vineri, 19 aprilie, în jurul orei 19:00, polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de către un bărbat de 45 de ani, din Alexandria, pe strada Dunării, din localitate.
Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a consumului de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
















