Un bărbat de 43 de ani din satul Merişani, comuna Dobroteşti, a ajuns duminică noaptea la spital, cu multiple traumatisme, după ce a fost bătut crunt de un prieten, pare-se. Bărbatul de 43 de ani a ajuns la spital după ce a încasat-o serios în urma unei altercaţii cu o altă persoană, altercaţie care s-a produs în jurul orelor 22.30 în zona stadionului din localitate. Bătaia iscată între cei doi s-a terminat cu internarea unuia dintre participanţi, devenit victimă, şi cu amendarea celuilalt, devenit agresor. Acesta din urmă a fost sancţionat de poliţişti cu amendă de 500 lei, însă încadrarea juridică a faptei se poate schimba, bărbatul riscând dosar penal.
Astfel, duminică, în jurul orei 24.00, printr-un apel la 112, s-a făcut anunţul despre incident, la faţa locului deplasându-se un echipaj de la ambulanţă şi unul de la poliţie. Surprinzător este că, ajunşi la faţa locului, s-a descoperit că altercaţia avusese loc cu mai bine de o oră în urma apelului făcut la 112, în jurul orei 22.30, iar anunţul despre persoana rănită a fost făcut abia la orele 24.00. De ce şi mai exact care au fost cauzele care au dus la încăierarea celor doi, vor stabili anchetatorii care aşteaptă un raport medico-legal şi, în funcţie de acesta, dar şi de numărul de zile de îngrijiri medicale ce vor fi acordate victimei, se va face şi încadrarea juruidică a faptei. Tot anchetatorii urmează să stabilească şi cu ce a fost bătută victima.
Cert este că, în urma bătăii primite, victima a fost internată la Spitalul Municipal “Caritas” Roşiorii de Vede, cu multiple traumatisme, leziuni ale capului, feţei şi gâtului. (C.P.)