Eveniment

Un autoturism a intrat într-un grup de persoane, la Bujoru/ Trei persoane au fost grav rănite

UPDATE:  Persoana de 35 de ani, găsită în stop cardiorespirator de către salvatori, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul Servicului de Ambulanță declarând decesul acesteia.

Femeia de 42 de ani, care se afla în stare de șoc, a fost transportată la UPU Alexandria pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Conducătoarea auto, o femeie în vârstă de 47 de ani, din București, a fost testată  cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul  că aceasta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului rutier, transmite Poliția Teleorman. Potrivit sursei citate, oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz și efectuează cercetări pentru  stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Patru persoane au fost rănite, după ce un autoturism a intrat în grupul în care acestea se aflau, pe raza localității Bujoru, transmite ISU Teleorman. Trei dintre cele patru victime sunt în stare gravă, pentru una aflată în stop cardiorespirator fiind efectuate manevre de resuscitare la fața locului, iar alte două au fost deja transportate la spital.

Potrivit sursei citate, în urma impactului au rezultat patru victime, respectiv o femeie de aproximativ 42 de ani, conștientă, însă în stare de șoc, preluată de echipajul paramedical al autospecialei de transport personal și victime multiple (ATPVM), o femeie de aproximativ 35 de ani, în stop cardiorespirator, preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Teleorman, care a început rapid manevrele de resuscitare, o tânără de 19 ani, inconștientă, cu multiple traumatisme, preluată de un echipaj al Servicului de Ambulanță și transportată la UPU Alexandria și o minoră de 15 ani, inconștientă, cu multiple traumatisme, preluată de SMURD Zimnicea și transportată la UPU Alexandria.

Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu o mașină de stingere, o ambulanță SMURD și un ATPVM, iar SAJ Teleorman cu două echipaje medicale.

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.