La nivelul Parchetului Judeţean de pe lângă Tribunalul Teleorman au fost soluţionate o serie de dosare privind acte de corupţie, după cum am precizat în urma conferinţei de presă de miercuri, 31 octombrie, pentru care procurorii teleormăneni au luat deja măsurile impuse de lege şi, după cum am mai precizat, cele mai multe dintre aceste cauze, respectiv şapte, cu strânsă legătură între ele, privesc infracţiuni de corupţie la nivelul obţinerii de permiselor de conducere. Din discuţiile telefonice însă, reiese că, cei care se ocupau cu procurarea fişelor medicale “pe n.v.” mai erau binevoitori şi cu cei care doreu să-şi obţină fişe medicale pentru angajare, chiar pentru obţinerea unui permis de port armă. Cel care, evident contra unei sume de bani, aranja obţinerea fişelor medicale fără prezenţa doritorului este angajat din anul 2000 la un Cabinetul Medical Individual situat în Policlinica municipiului Alexandria, în funcţia de asistent medical. Prin natura serviciului, învinuitul, Grăjdan Marian, a cunoscut şi alţi medici, care îşi desfăşoară activitatea în incinta aceleiaşi locaţii, inclusiv medici autorizaţi pentru examinarea ambulatorie a persoanelor care solicită anumite acte medicale pentru atestarea stării de sănătate la un anumit moment dat, respectiv fişe medicale pentru medicina muncii, certificate medicale pentru permis de port armă, certificate prenupţiale, fişe medicale pentru dosarul de şcolarizare auto etc. “Profitând de această situaţie, învinuitul şi-a creat o îndeletnicire în a obţine “contra cost” actele medicale cerute de diferite persoane, de cele mai multe ori fără ca persoana în cauză să efectueze în totalitate consultaţiile medicale, conform formularelor tip. Pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt şi obţinerea unui probatoriu cert şi concludent, Tribunalul Teleorman a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale învinuitului şi ale unor persoane cu care acesta interacţiona pe tema obţinerii certificatelor medicale dorite”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. Astfel, la 27.03.2012, învinuitul a fost contactat telefonic de către B. M., care i-a solicitat o fişă medicală “d’aia de angajare” convenind ca afacerea să coste 50 lei, discuţia telefonică decurgând în felul următor:
B. M. : „Mă, dacă îţi dau 500, îmi faci şi mie fişa aia?”
Grăjdan Marian: „…Ţi-am zis eu prin telefon să nu mai discuţi. Ţi-am zis…”
B.M.: „Da mi-o face cap-coadă, mă?”
G.M.: „Taci, mă! Tu eşti chiar tâmpit mă. Când îţi zic să vorbim, aşa vorbim. Ascultă-mă acuma. Lasă să vorbesc eu, că ştiu despre ce este vorba şi ce zici…”
B.M.: „Mă vere, dacă nu e bună, dacă nu e închisă aşa cum zici tu … Trebuie să mi-o faci pe toată, vere, să mă liniştesc. Vrei?”
G.M.: „… Dacă ţi-o fac toată e o căruţă de bani” (n.a. – fişe medicale)
… Te scot, mă, nebunule … eu te scot”.
B.M.: „…. Vii la mine să vorbim!”.
Sau:
B. M.: „Fă-mi şi mie o d’aia de angajare!”
Grăjdan Marian: „Te ajut”
B.M.: „Nu mă costă nimic, nu?”
G.M.: „Ai draci!
… Băi, nu pot măi nene să vorbesc la telefon”
B.M.: „Hai, mă, nu fă d’astea. Acum te dai înapoi, nu?”
G.M.: „Nu mă dau mă, nebunule, înapoi. Dar nu pot să vorbesc prin telefon!”
B.M.: „Te aştept la mine. Haide!”
Într-un mod asemănător a procedat învinuitul şi cu o femeie, şi ea solicitantă „contra cost” a unor acte medicale, dar se poate observa din discuţia cu doamna şi un limbaj trivial, atât faţă de cei ce „i-ar asculta” convorbirile: „Hai, măi, dă-i în ….. lor!”, cât şi la adresa persoanelor care-l ajută să obţină parafele medicale, într-o convorbire în care explică de ce nu a putut finaliza actele medicale la timp: Grăjdan Marian: „Pentru că m…istul nu mi-a pus unde trebuie. Mi-a pus la o doctoriţă care nu este corectă. Aia nu mai are dreptul de pus ştampilă. Să câştige el mai mult…”
N. M.: „Tu crezi că se uită cineva la ele, Mariane?” (la fişele medicale – n.a.).
G.M: „Cine se uită în ea? Aia de la Camera Muncii. … Ai înţeles…. Şi ăla nu are drept de ştampilă de întreprindere. Nu mai are drept. Eu eram nebun să-ţi fac ţie măgării şi astea? I-am spus: Bă, vezi că e o prietenă bună de-a mea! Zic: … şi-mi rezolvă treaba! Zic şi aşa aşteaptă fata aia … de ieri trebuia s-o termin.
…Oricum e bine că mi le-am luat acum şi acuma trebuie să-mi iau mâine două anexe şi mă duc la altcineva. Mă duc la doctoriţa M., eu personal…
…Păi, păi normal, acolo n-am dat nici un ban, nici la medicul de familie, nici la sânge. Ce vrei să-ţi mai zic? Astea mi le-a făcut aşa”.
N.M.: „Auzi, mă Mariane, da mâine până la 1330, cel puţin o ai?”
G.M.: „Eu zic că e târziu la 1330. Eu zic la 1230 să rezolv treaba. Cum a intrat asta, ca să nu mai ia pacienţii la aşa… mă duc eu personal…”
N.M.: „…şi mai erau nişte teste absurde!”
G.M.: „Ai tot, deci ai HIV-ul, bacteriologie, coprologicul, exudat naso-farigian… A… a asta zi: avizul psihologic. Păi numai păi, bă, numai la sânge te costă, aproape un milion două sute te costă astea. Că e exudatul naso-farigian şi alea sunt toate şapte sute de mii şi cu cinci sute HIV-ul, asta este! Un milion două sute. Că eu d’aia ţi-am zis c-o rezolvasem aşa: Pac-pac!” .
Completarea fişelor pentru obţinerea permiselor de port armă posibile, fără ORL şi Oftalmologie
În luna mai 2012, învinuitul Grăjdan Marian a fost contactat de D.C.C., care l-a rugat „să-l ajute” să obţină certificatul medical necesar pentru permis de port armă letală. În acest sens, i-a înmânat iniţial suma de 300 lei pentru ca acesta, prin relaţiile pe care le are la medicii autorizaţi să-i întocmească actul medical solicitat. La data de 24.05.2012,Grăjdan Marian i-a comunicat telefonic că la două dintre examenele medicale (ORL şi Oftalmologie), trebuie să se prezinte personal pentru că medicii în cauză nu-i întocmesc fişa medicală, decât dacă este „prezent” la examinare. A procedat astfel că, la aceste domenii medicale, medicii erau mai circumspecţi decât ceilalţi şi nu semnau şi parafau fişa decât „cu omul de faţă”. Pentru restul consultaţiilor (boli interne, chirurgie, neurologie, psihiatrie, serologie şi radioscopie), învinuitul urma „să se descurce”, în sensul că reuşea să completeze rubricile respective, fără ca „persoana să fie de faţă”. Pentru a efectua cele două consultaţii (ORL şi Oftalmologie), învinuitul l-a pus pe solicitant în legătură cu o a treia persoană („Gabi”) din anturajul său, explicându-i unde să se întâlnească, pentru a fi condus la cabinetele celor doi medici. D.C.C. nu a reuşit să se „coordoneze” cu Gabi, astfel că aceste două persoane nu s-au mai întâlnit la Policlinica mun. Alexandria, ceea ce l-a nemulţumit pe solicitant, care, iritat, i-a comunicat învinuitului: „Auzi, bă? Ia să-i spui să mi le aducă el făcute (fişa medicală – n.a.), mă acasă. Direct!”.În final, D.C.C. nu a mai reuşit să-şi finalizeze fişa medicală.
“Din examinarea întregului material probator (materializarea în note a convorbirilor telefonice dintre învinuit şi alte persoane) a rezultat, fără dubiu, că acesta a fost într-adevăr implicat în obţinerea „contra cost” a unor acte medicale”, se arată în rechizitoriul întocmit de procuror şi, tot în baza rechizitoriului întocmit de anchetatori, se desprinde concluzia că “învinuitul a acţionat constant, faptele lui, în sensul prezentat, fiind de natură a întruni caracteristicile unei reale “meserii”, o a doua sursă de obţinere de venituri, după aceea de încadrare (asistent medical)”. Trebuie menţionat faptul că specialitatea medicală a învinuitului este de “asistent medical balneo-fizioterapie-masaj”, domeniu care nu are nimic în comun cu procedura de eliberare a certificatelor şi fişelor medicale de genul celor consemnate mai sus. (C.P.)