Social

Ultimele zile de vacanţă

Monica DUMITRESCU

Vacanţa elevilor din învăţământul preuniversitar se apropie de sfârşit. Anul acesta, vacanţa de iarnă a fost de doar două săptămâni, cu o săptămână mai scurtă comparativ cu anul trecut. Cursurile semestrului I al anului şcolar 2016-2017 vor fi reluate luni, 9 ianuarie, însă nu pentru mult timp. Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată pentru perioada 4-12 februarie. Până atunci, urmează, însă, o perioadă destul de încărcată pentru elevi, în special pentru cei din ciclurile gimnazial şi liceal. Chiar dacă în majoritatea cazurilor tezele aferente semestrului I au fost susţinute, până la încheierea mediilor elevii vor mai susţine testări la majoritatea disciplinelor.

În unităţile de învăţământ din Teleorman învaţă aproximativ 48.000 de copii.

Semestrul II al acestui an şcolar începe pe 13 februarie şi se termină pe 16 iunie pentru majoritatea elevilor, excepţie făcând doar elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu, care vor susţine examenele naţionale. Până la sfârşitul anului şcolar, elevii se vor mai bucura de o vacanţă în perioada 19-30 aprilie 2017.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.