Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit la 34 de evenimente, în 24 de ore, dintre care 25 au fost cazuri ce au vizat paramedicii SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, transmit reprezentanții instituției.
Potrivit sursei citate, salvatorii militari au intervenit, pe parcursul zilei de duminică, și la două accindente rutiere, produse pe raza localităților Spătărei și Cervenia, pompierii acționând pentru îndepărtarea pericolului de incendiu prin asigurarea măsurilor de stingere a incendiilor, precum și pentru deblocarea unei uși de apartament, în vederea facilitării accesului echipajelor medicale ale Serviciului de Ambulanță la o persoană cu probleme de sănătate.
De asemenea, în perioada menționată, pompierii teleormăneni au efectuat și două transporturi de persoane confirmate ori suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești, o misiune de transport și prelevare probe COVID-19 împreună cu personalul Serviciului de Ambulanță, două decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus, precum și o misiune de transport echipamente medicale și de protecție împotriva virusului SARS-CoV2 la unitățile spitalicești.
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție, în Alexandria, Videle, Cosmești, Măgura și Vitănești
Pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției COVID-19, pompierii militari teleormăneni și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au efectuat, pe parcursul zilei de duminică, 11 verificări cu privire la modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV 2 în locurile cu aglomerări de persoane din localitățile Alexandria, Videle, Cosmești, Măgura și Vitănești, aplicând pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală șase sancțiuni contravenționale.
Tot în cursul zilei de duminică, voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman și personalul structurilor de intervenție au efectuat 10 acțiuni de informare a cetățenilor, cu precădere în zonele cu aflux de persoane (piețe, târguri, zone comerciale, stații ale mijloacelor de transport în comun), atât prin diseminarea materialelor de informare preventivă, cât și prin transmiterea mesajelor audio.
Autoritățile amintesc cetățenilor că cea mai importantă armă în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție: purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite; igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil; evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.















