Programul social “Bani de liceu” prin care elevii din clasele IX-XII, care provin din familii cu venituri reduse, primesc o bursă lunară în valoare de 180 lei pe perioada cursurilor, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat, se desfăşoară şi anul acesta. Elevii care se încadrează în condiţiile privind venitul lunar, care nu trebuie să depăşească 150 lei / membru, mai au la dispoziţie aproximativ o săptămână pentru depunerea cererilor. Potrivit calendarului de desfăşurare a acestui program, termenul limită pentru solicitarea bursei “Bani de liceu” în anul şcolar 2015-2016 este 1 octombrie. Cererile se depun la secretariatele unităţilor de învăţământ la care sunt înscrişi solicitanţii.
În perioada 1-23 octombrie, vor fi efectuate anchete sociale pentru stabilirea eligibilităţii solicitanţilor. Lista beneficiarilor bursei Bani de liceu pentru anul şcolar 2015-2016 va fi publicată pe 28 octombrie. După afişarea listei pot fi depuse şi contestaţii, până pe 2 noiembrie, urmând ca rezultatul acestora să fie afişat după data de 6 noiembrie.
În anul şcolar trecut au beneficiat de această bursă lunară în valoare de 180 lei peste 2000 de elevi de liceu din Teleorman.