Datele publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor arată cum, în luna iunie a acestui an, cei cinci deputaţi de Teleorman au cheltuit 53.876 de lei pentru desfăşurarea activităţii birourilor parlamentare care funcţionează în circumscripţia electorală.
Astfel, aleşii de Teleorman din camera inferioară a Parlamentului au cheltuit 31.974 de lei pentru bunuri şi servicii, respectiv chiria pentru sediul birourilor parlamentare, energia electrică, energia termică şi apă caldă, carburant pentru transport auto în circumscripţie, cheltuieli protocol pentru primirea invitaţilor străini şi români, abonament telefon mobil, abonament şi trafic internet la sediul biroului parlamentar.
De asemenea, cei cinci deputaţi de Teleorman au decontat şi 21.902 lei pentru cheltuieli cu salariile personalului angajat la cabinetele din teritoriu, potrivit aceleiaşi surse.
Conform Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului pentru cheltuieli de organizare şi functionare a birourilor parlamentare. Modalităţile de acordare şi justificare a acesteia sunt reglementate prin Hotărârea Birourilor Permanente reunite nr. 5/2013 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. (Violeta Mocanu)