Social

Turnu Măgurele, Plosca și Beuca au depășit rata de infectare de 4 la mia de locuitori

Municipiul Turnu Măgurele și localitățile Plosca și Beuca au depășit rata incidenţei de patru cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, potrivit datelor făcute publice de Instituția Prefectului. Informațiile sunt valabile pentru data de 20 octombrie, iar la nivelul județului, pe lângă cele trei localități în care rata de infectare a trecut de patru la mia de locuitori (Turnu Măgurele – 4.16, Plosca – 4.08 și Beuca – 4.10), în Alexandria (3.92), Roșiori de Vede (3.04) și alte șase localități rata de infectare cu COVID-19 a depășit trei cazuri la mia de locuitori. Conform datelor centralizate de Instituția Prefectului, este vorba despre localitățile Beciu (3.16), Bragadiru (3.11), Călinești (3.12), Mârzănești (3.73), Moșteni (3.59), Scrioaștea (3.26), Poroschia (3.46).

La polul opus, cea mai mică rata de infectare este în localitățile Băbăița (0.36), Călmățuiu (0), Cervenia (0), Călmățuiu de Sus (0.50), Cosmești (0), Crângeni (0), Dobrotești (0.48), Fântânele (0), Frăsinet (0), Furculești (0.31), Gălăteni (0.40), Gratia (0.40), Mereni (0.37), Necșești (0), Poeni (0.35), Purani (0), Segarcea Vale (0), Ștorobăneasa (0), Talpa (0), Tătărăștii de Sus (0).

Începând de la pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori pe ultimele 14 zile, autoritățile impun restricții graduale, pentru limitarea răspândirii coronavirusului, iar când se depășește pragul de 3 la mia de locuitori măsurile devin mult mai drastice (masca obligatorie în toate spațiile deschise, închiderea localurilor etc.).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.