Politic

Turnu Măgurele / Ioan-Valentin Condea și-a depus demisia din funcția de consilier local

Consiliul Local al municipiului Turnu Măgurele a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind “constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului local al municipiului Turnu Măgurele”.

Ioan-Valentin Condea a depus cererea de demisie din funcția de consilier local pe 8 iunie 2021, încetându-și activitatea de pe data de 10 iunie 2021. Astfel, locul de consilier local al acestuia, în cadrul Consiliului Local al municipiului Turnu Măgurele, a fost declarat vacant.

Ioan-Valentin Condea a fost ales în funcția de consilier local în luna septembrie 2020, ca urmare a alegerilor locale desfășurate la nivelul municipiului Turnu Măgurele. El a candidat pe lista Partidului Social Democrat (PSD).

De asemenea, pe parcursul activității sale de consilier, a fost membru al Comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget-finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, agricultură, gospodărire comunală, amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului, servicii și comerț, fiind la bază jurist.

Conform Raportului de activitate din 2020, Ioan-Valentin Condea își rezumă activitatea astfel: “am participat la un număr de 6 ședințe ale Consiliului Local al municipiului Turnu Măgurele, respectiv 2 ședințe ordinare, o ședință extraordinară, 3 ședințe extraordinare convocate de îndată”.

“La ședințele de consiliu la care am participat, am votat ‘pentru’ la toate proiectele de hotărâri în forma prezentată de inițiatorul acestora (…). În cadrul Comisiei de specialitate a Consiliului Local din care fac parte, am purtat discuții pe marginea proiectelor de hotărâri și am cerut lămuriri compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de specialitate al primarului ce au fundamentat prin raportul lor acele proiecte de hotărâri”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.