Sport

Trofeul Fairplay – Udinese Uda Clocociov a primit premiul pentru sportivitate

Aşa cum s-a stabilit de acum câteva săptămâni, a treia echipă laureată pentru sportivitate în acest sezon fotbalistic judeţean este Udinese Uda Clocociov, echipă care a acumulat cele mai puţine puncte penalizare după 15 etape (la egalitate de puncte cu Voinţa Saelele, departajarea făcându-se la capitolul oficiali suspendaţi). Ajuns la al nouălea an de colaborare, parteneriatul dintre AJF Teleorman şi sponsorul oficial al campionatului, Knauf, şi-a consumat a treia festivitate în etape a 17-a, înaintea jocului Udinese Uda Clocociov – Dunărea Zimnicea. Prezent la eveniment, secretarul AJF Teleorman, Cătălin Cuşcă, a ţinut să felicite echipa gazdă pentru câştigarea trofeului de etapă, apreciind totodată eforturile care se fac la Uda Clocociov pentru asigurarea unui climat cât mai sportiv şi de performanţă în localitate. A urmat meciul din cadrul campionatului judeţean, în care gazdele din Uda Clocociov au reuşit să se impună cu 4-1, completând astfel distincţia primită cu un rezultat pe măsură.

 

Clasamentul Fairplay Knauf după 15 etape arată astfel:

1. Udinese Uda Clocociov 385 p.

2. Voinţa Saelele 385 p.

3. Rapid Buzescu 405

4. Pamimai Videle 425 p.

5. Astra Plosca 430 p.

6. Unirea Brânceni 445 p.

7. Viaţă Nouă Olteni 455 p.

8. Unirea Ţigăneşti 505 p.

9. Ajax Botoroaga 510 p.

10. FC Traian 515 p.

11. Spicpo Poroschia 565 p.

12. Dunărea Zimnicea 580 p.

13. Tineretul Suhaia 605 p.

14. Metalul Peretu 610 p.

15. FCM Alexandria* 365 p.

16. Sporting Roşiorii de Vede*320 p.

* FCM Alexandria, Sporting Roşiorii de Vede – au obţinut premiul de etapă

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.