Eveniment

Trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene/ Peste 734.000 de lei, obținuți cu adeverințe și documente false depuse la APIA și AFIR

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, persoană fizică, dosarul de urmărire penală fiind trimis la Tribunalul Teleorman, transmit reprezentanții DNA. Potrivit sursei citate, acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii, în concurs, a infracțiunilor de: participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă sub forma instigării, în formă continuată; complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, în perioada 2011-2016, inculpatul ar fi determinat trei persoane să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false (adeverințe, contracte de arendă) prin care se atesta faptul că acestea îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile. Demersurile ar fi avut ca rezultat obținerea de către persoanele respective, pe nedrept, de fonduri nerambursabile în cuantum total de 281.434 lei.

De asemenea, în perioada 2012-2016, inculpatul ar fi sprijinit alte trei persoane (prin punerea la dispoziție a unor documente false) să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) în cuantum total de 462.228 lei.

În prezența avocatului, inculpatul a recunoscut că a comis faptele de care este acuzat și a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind totodată de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Anterior, în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și cu cele trei persoane care au beneficiat de ajutorul inculpatului la obținerea de fonduri nerambursabile, stabilindu-se în sarcina acestora pedeapsa de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.