Eveniment

Tren blocat în halta Ciolpani, între Videle și Gălăteni / 32 de pasageri, preluați de un tren personal și de două microbuze

În această dimineață, la ora 06:34, pompierii militari teleormăneni au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 cu privire la defectarea locomotivei trenului Regio 9301, care a rămas staționat în halta Ciolpani (între Videle și Gălăteni). Având în vedere temperaturile scăzute, de aproximativ -12 grade C și prezența a 32 de pasageri în vagoane, la fața locului au intervenit patru echipaje medicale – o ambulanță SMURD, un ATPVM (autospecială de transport personal și victime multiple) și două ambulanțe SAJ – alături de o autospecială de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, informează ISU Teleorman.

În urma consultărilor cu reprezentanții CFR, s-a dispus trimiterea unei locomotive de înlocuire pentru remorcarea garniturii. Între timp, tot cu sprijinul acestora, cei 32 de călători au fost preluați de un tren personal care se deplasa spre București,  toate persoanele fiind aduse în Stația CFR Videle.
Autoritățile locale din Videle au pus la dispoziție două microbuze pentru transportul unor pasageri din Stația CFR Videle către localitățile apropiate, unde își aveau domiciliul o parte dintre călători.
Pe întreaga durată a operațiunii, echipajele medicale au asigurat monitorizarea și asistența pasagerilor.
La ora 09:30, situația a fost remediată, iar toate cele 32 de persoane au ajuns în siguranță la Stația CFR Videle. Ulterior, 27 dintre acestea au fost preluate de un tren personal cu destinația Stația CFR Roșiorii de Vede, în timp ce celelalte 5 persoane, având domiciliul în localitățile limitrofe, au fost transportate cu microbuzele puse la dispoziție de UAT Videle.

Comments are closed.