Social

Trei şcoli teleormănene au înregistrat diferenţe mai mari de 4 puncte între mediile de absolvire şi cele la evaluarea naţională

Cea mai mare diferenţă între media mediilor de absolvire şi media mediilor la evaluarea naţională s-a înregistrat anul acesta în Teleorman la Şcoala Gimnazială Ciuperceni. După media de absolvire, respectiv 9,11, unitatea de învăţământ se clasează în topul unităţilor de învăţământ performate din judeţ, ocupând locul IV. După media obţinută de absolvenţii acestei şcoli la evaluarea naţională în vara acestui an, aceasta ajunge pe ultimele locuri în judeţ. Doar 3,77 este media mediilor elevilor la evaluarea naţională, cu 5,34 puncte sub notele acordate de profesori la clasă. Alte două unităţi de învăţământ din Teleorman au înregistrat diferenţe mai mari de 4 puncte între mediile de absolvire şi cele la evaluarea naţională. Este vorba despre Şcoala nr. 2 Prundu, unde elevii au absolvit în medie cu 7,92, însă la evaluarea naţională au obţinut, tot în medie 3,59, şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Mârzăneşti unde media de absolvire a fost 7,37, iar cea la evaluarea naţională 3,33.

Cele trei unităţi de învăţământ, vor fi atent monitorizate în acest an şcolar. De altfel, majoritatea unităţilor de învăţământ din judeţ vor avea parte de inspecţii suplimentare la clasă şi monitorizări din partea ISJ după ce la sfârşitul anului şcolar trecut, Teleormanul s-a numărat printre judeţele în care diferenţa dintre mediile obţinute de elevi în gimnaziu şi cele obţinute la Evaluarea Naţională a fost cuprinsă între 2 şi 2,5 puncte, aproapre o treime dintre absolvenţii de gimnaziu obţinând medii sub cinci la acest examen. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.