Economie

Trei primării din Teleorman au primit bani pentru investițiile PNDL / Cea mai mare sumă a fost alocată Primăriei Drăgănești de Vede

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, vineri, 19 august, suma de 212.946.806,67 lei, în vederea decontării facturilor pentru 246 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 35.078.798,17 lei pentru 25 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 177.868.008,50 lei pentru 221 proiecte de investiții.

La nivelul județului Teleorman, au fost alocate fonduri către primăriile Drăgănești de Vede – 2.294.097,74 lei, Poeni – 984.644,91 lei și Alexandria – 107.782,24 lei.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.