Trei femei și un bărbat au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs joi dimineață pe Drumul European 70, între localitățile Văceni și Vitănești. Potrivit ISU Teleorman, la fața locului au intervenit pompierii, cu o mașină de stingere și un SMURD, și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman. Cele patru victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate, cu traumatisme ușoare, au fost preluate de echipajele medicale ale SAJ și SMURD Teleorman, au primit primul ajutor și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Alexandria.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.