Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orelor 09:00, între localitățile Roșiorii de Vede și Peretu. Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate trei autoturisme.
Pompierii militari roșioreni au intervenit la fața locului, pe DN6 (E70), cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman cu un echipaj medical. Ajungând în locul în care s-a produs accidentul, salvatorii au găsit o victimă conștientă și cooperantă. Este vorba de o femeie, în vârstă de aproximativ 45 de ani, care acuza dureri la nivelul membrului superior stâng.
Mr. Gelu Dragomir, purtător de cuvânt ISU Teleorman, transmite că victima “nu putea să iasă din autoturismul avariat din cauza traumatismelor suferite”. Prin urmare, pompierii au reușit să o extragă din autoturism, victima fiind predată echipajelor medicale SAJ și SMURD pentru a primi îngrijiri medicale și pentru a fi transportată la spital.
La momentul actual, misiunea continuă cu asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să fie reluat în condiții de siguranță.