Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Scrioaștea, și-a pus capăt zilelor, duminică, 18 august, acesta fiind găsit spânzurat de un copac din curtea locuinței. Descoperirea macabră a fost făcută, în jurul prânzului, chiar de membrii familiei acestuia și, deși s-au deplasat rapid la fața locului, echipajele de salvare n-au mai putut face nimic pentru bărbat, fiind declarat decesul.
Din primele informații, se pare că bărbatul nu era cunoscut ca având probleme psihice, însă divorțul prin care trecuse recent ar fi stat la baza deciziei de a-și pune capăt zilelor.