Eveniment

Trafic rutier blocat pe DN 52 Alexandria – Furculești / Accident rutier cu patru victime, două – încarcerate

Traficul rutier este blocat pe DN 52, în zona localității Furculești, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului se intervine cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere, un ATPVM, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care două sunt încarcerate. În sprijinul echipajelor medicale a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers. Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul IGPR, se estimează reluarea traficului în jurul orei 11.00.

Comments are closed.