Social

Tradițiile Anului Nou, între datina străbună și ocazia unui profit

Anul 2022 lasă în urmă o perioadă greu încercată pentru români, implicit pentru locuitorii din Teleorman, care s-au confruntat cu numeroase probleme, atât de natură socială, cât și financiară și sanitară.

Trecerea în noul an este însoțită și în județul nostru de tradiții și obiceiuri ce datează din vremuri de mult apuse. Acestea sunt păstrate cu precădere în zona rurală, dar ele sunt întâlnite și pe străzile Alexandriei. Unele dintre variantele urbane nu au însă nimic în comun cu ceea ce vine din vechime.

Din păcate, tradițiile care altădată constituiau motiv de bucurie și sărbătoare au devenit astăzi un mijloc accesibil și tentant pentru obținerea unor sume de bani. Parte dintre colindătorii de ocazie au înlocuit tradiția veche cu tehnologia, înlocuind glasurile de copii cu muzica de sărbătoare ce răsună din boxele portabile cu care aceștia se prezintă la ușile gazdelor, dar și de instrumentele muzicale ce fac ca aceste obiceiuri să își piardă din însemnătate. Este important de menționat și faptul că unii dintre „colindătorii de rit nou” aduc cu ei și materiale pirotehnice pe care le pun în funcțiune, un real pericol pentru persoanele aflate în apropiere. Ei nu mai merg la colindat cu bucurie și plăcere, colindul în sine ocupând un rol secund, adevăratul scop fiind acela de a-și însuși o sumă cât mai însemnată de bani. În ziua de azi, urările se fac pe fugă, în grabă și cu prea puțin interes, motiv pentru care nici ușile gazdelor nu se mai deschid la fel de des ca odinioară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.