Politic

Trădare până la capăt

alegeriOUG 55 a reprezentat, pentru nu mai puţin de 18 primari teleormăneni care se cam săturaseră să stea în opoziţie, ocazia ideală de a trece în tabăra puterii, fără a-şi pierde mandatul. Astfel, 10 edili din rândul foştilor democrat-liberali şi 8 din rândul vechilor liberali s-au regăsit, dintr-o dată, în doctrina social-democrată şi au spus „pas” formaţiunii care le-a asigurat mandatele de primar fără să stea prea mult pe gânduri.

Dar timpul a trecut şi, după în perioadă în care s-au bucurat de beneficiile aduse de prezenţa în rândul social-democraţilor, „trădătorii” şi-ar dori, spun surse liberale, să revină în cuibul din care au plecat.

E interesant cum, după ce au ales să beneficieze de prevederile OUG 55 şi au trecut în tabăra PSD, cei 10 primari ai fostului PDL şi cei 8 ai vechiului PNL au realizat că, dintr-o dată, se regăsesc în proiectul marelui PNL şi ar cam vrea înapoi. Despre cum anume şi-au schimbat viziunile într-o perioadă scurtă de timp, nu se ştie. Că au făcut o campanie furibundă pentru Victor Ponta la prezidenţialele din 2014, este însă evident, având în vedere rezultatele foarte bune obţinute de candidatul PSD în localităţile conduse de edilii migratori.

În ce-i priveşte pe liberalii teleormăneni, după o perioadă în care n-au avut tocmai cuvinte de laudă la adresa foştilor colegi de partid, aceştia i-ar cam primi cu braţele deschise şi nu pentru că şi-au dat primarii seama că au greşit, ci pentru că s-a împământenit deja ca, la alegerile locale, să fie votat mai mult omul şi mai puţin partidul, astfel că, prima coardă la vioară, primarii în funcţie, sunt preferaţi pentru a candida pe listele liberalilor.

Referitor la revenirea oilor rătăcitoare în tabăra liberală, copreşedintele PNL Eugen Pîrvulescu a ezitat să adopte o poziţie radicală de-a lungul timpului, în acest sens precizând că există discuţii, iar deciziile vor fi luate în momentele potrivite.

Şi, cum alegerile locale din vara anului viitor se apropie cu paşi repezi, identificarea candidaţilor cu cele mai mari şanse de reuşită în bătălia electorală este prioritară, inclusiv pentru liberali, astfel că reprimirea „tădătorilor” în PNL este doar o chestiune de timp. În mod cert, rămâne ca aceştia să-şi şi dorească acest lucru. Dar trădarea rămâne trădare, iar cine a trădat o dată, va trăda, fără prea mari procese de conştiinţă, şi a doua oară. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.