Social

Tot mai multe persoane sunt afectate de viroze respiratorii – Anul trecut, la 15 octombrie, demara campania de vaccinare antigripală în județ

Odată cu venirea anotimpului rece, medicii se confruntă, ca în fiecare sezon de altfel, cu tot mai multe cazuri de infecţii respiratorii şi pneumonii. Acestea sunt favorizate de temperaturile reci, începând cu luna octombrie şi până în martie-aprilie, săptămânal se monitorizează evoluţia infecţiilor respiratorii, a pneumoniilor şi gripelor.

În Teleorman, numărul îmbolnăvirilor este destul de mare, dar o centralizare deocamdată, nu a fost făcută, deoarece oficial nu a început sezonul gripal 2016-2017.

Anul trecut, în data de 15 octombrie demara campania de vaccinare antigripală la nivelul judeţului. În sezonul gripal 2015-2016, în urma catagrafierii, a solicitat Ministerului Sănătăţii un necesar de 30.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea teleormănenilor împotriva gripei și a primit câteva mii de doze.

Pentru început, Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a primit un număr de 4.340 de doze de vaccin gripal sezonier pentru imunizarea persoanelor aflate în grupele de risc pentru sezonul 2015-2016, după care a mai urmat o tranșă de aproape 3.000 de doze.

Medicii teleormăneni recomandă o igienă corespunzătoare a mâinilor, evitarea aglomeraţiilor pe cât posibil, evitarea persoanelor bolnave, o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume, suplimente pe bază de vitamina C, numai la recomandarea medicului şi adoptarea unei ţinute adecvate anotimpului rece.

Anotimpul rece, spun medicii, este perioada în care germenii infecțioși și virali, cei care stau la baza transmiterii pe cale aeriană a bolilor infecțioase, se dezvoltă cel mai mult. Odată pătrunși în organism, aceștia provoacă viroze respiratorii, guturai, gripă, pneumonii și alte infecții, cele mai multe din sfera ORL. În ceea ce priveşte vulnerabilitatea populaţiei la îmbolnăvire, cei mai afectaţi sunt copiii, bătrânii şi bolnavii cronici, categorii de persoane cărora le este recomandată vaccinarea antigripală.

Grupele populaţionale de risc pentru care se recomandă vaccinarea antigripală sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatite, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, femeile însărcinate, medicii, cadrele sanitare medii şi personal auxiliar din spitale şi din unităţi sanitare ambulatorii inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronici, persoanele, adulţii şi copiii rezidenţi din instituţiile de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală socială şi îngrijire la domiciliu, persoanelor cu risc înalt, precum şi toate persoanele cu vârsta de şi peste 65 de ani. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.