Eveniment

“Tot ce-i românesc nu piere” / Tudor Gheorghe – un om, un spirit, o legendă

Îl ascult de când mă știu și îl iubesc dintotdeauna.

Știu unde este țara mea și pentru că Tudor Gheorghe a dat glas versurilor lui Nenițescu.

Și tot de la el mai știu că Amza avea suflet de haiduc și că lui nea Mărin i-a plăcut pe lumea asta: calul, pușca și nevasta…

Îmi aduc aminte cu mândrie de Craiova Maxima de fiecare dată când îl ascult cântând, din suflet, imnul Științei.

L-am regăsit în interpretarea bunului meu prieten Ion Popa, în nopțile târzii de vară petrecute la Izbiceni.

L-am aplaudat în picioare la Sala Palatului, Sala Radio…, alături de mii de români de toate vârstele.

Mai nou, dau like tuturor melodiilor lui Tudor Gheorghe, pe care le ascult, și eu chiar le ascult, și pe multe, foarte multe, le și știu pe de rost.

Îl ascult și în mașină și nu pot să uit lacrima din ochii lui Florin Condurățeanu când ne întorceam de la Țebea, iar drumul a fost prea scurt pentru repertoriul maestrului Tudor Gheorghe.

Aaa, și nu există vreo petrecere la care eu și prietenii mei să nu-l ascultăm pe Tudor Gheorghe, cu taraf sau fără, pe versuri de Caragiale sau de Arghezi, retrăind muzica lui Cristian Vasile și Jean Moscopol din anii ‘30, sau dând în mintea copiilor în Diligența cu păpuși.

Tare mi-e dor de vremurile când anul chiar avea patru anotimpuri, simfonice sau nu. Tudor Gheorghe știe de ce…

Și da, am ales să scriu aceste gânduri fiindcă așa înțeleg eu să prețuiesc legendele în viață.

Dar iată ce au scris, de-a lungul timpului, adevărații oameni de cultură despre geniul Tudor Gheorghe.

„Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală și asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi știm, bătrânii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiați pe hârtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a „Mioriței” și niște cântece haiducești cum nu mai aflasem. (…) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova.” – Eugen Barbu – 1971.

„De fiecare dată când îl ascult – și asta se întâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții. (…) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.” – Marin Sorescu – 1988.

Dar, neică Tudore, când mă uitai la televizor și citii pe net zilele astea, tare-mi vine să te întreb: chiar au înnebunit salcâmii?! Chiar au făcut copiii noștri dinți, mușcă din bunici și din părinți?! Și știi de ce te întreb? Pentru că mie-mi pasă!

Liviu NEAGU

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.