Un nou transport de așa-zise ajutoare umanitare, care, de fapt, nu erau decât deșeuri și care ar fi trebuit să ajungă în județul Teleorman a fost descoperit de comisarii de la Garda de Mediu Bihor, în punctul de trecere al frontierei Borș II.
„Aceştia au interzis accesul a încă două autotrenuri încărcate „ochi” cu peste 24,5 tone de ”ajutoare umanitare”, de data aceasta sub formă de haine second-hand, mobilier, saltele şi alte acareturi.
Firmele expeditoare erau din Germania și Italia și aveau ca destinație județele Hunedoara și Teleorman.
În momentul în care au avut certificarea din partea reprezentanţilor ANPC că ajutoarele sunt doar nişte deşeuri, comisarii GNM le-au transmis şoferilor să facă „un pic” cale întoarsă, căci în România nu vor intra cu „preţioasele” lor ajutoare”, informează Garda Națională de Mediu.