Elevii şi studenţii care beneficiază de pensie de urmaş pot obţine de acum înainte venituri şi din activităţi lucrative. Pe legea veche, dacă mergeau la serviciu, pierdeau dreptul la aceşti bani. De asemenea, soţul sau soţia, după caz, poate primi pensie de urmaş chiar dacă nu a ajuns la vârsta retragerii din activitate, acest ajutor fiind acordat pe o perioadă limitată.
Pe Legea 19, copiii urmaşi nu aveau dreptul să desfăşoare nici un fel de activitate, să realizeze venituri, pentru că în acel moment li se suspenda pensia de urmaş. Potrivit reglementărilor în vigoare, nu mai există această prevedere.
Dreptul la pensie de urmaş îl au copiii al căror părinte decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensie de urmaş până la vârsta de 16 ani, iar după împlinirea acestei vârste îşi pot păstra venitul doar dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată, potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. (C.P.)