Social

Tichetele sociale de Crăciun pot fi solicitate până la sfârşitul săptămânii viitoare

Monica DUMITRESCU

Alexăndrenii cu venituri mici pot solicita până pe 25 noiembrie 2016, inclusiv, tichetele sociale pe care Primăria Alexandria le acordă cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului. Pot solicita acest ajutor pensionarii, persoanele singure sau familiile al căror venit net pe membru de familie este sub 400 de lei lunar. Decizia de a se acorda un mic ajutor înaintea sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun alexăndrenilor cu venituri reduse a fost luată prin Hotărâre a Consiliului Local. Valoarea unui tichet a rămas aceeaşi, fiecare beneficiar urmând să primească 50 lei.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, tichetele sociale se acordă doar persoanelor şi familiilor din categorile menţionate care domiciliază pe raza municipiului Alexandria. Acordarea tichetelor sociale se face pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de următoarele documente: copii ale actelor de identitate pentru toţi membrii din familie; acte doveditoare de venituri realizate în luna anterioară depunerii cererii pentru toţi membrii familiei, respectiv adeverinte de salariu cu venitul net; cupoane pensii; alocaţii de stat; indemnizaţii: şomaj, handicap, creştere copil, plasament etc; adeverinţe eliberate de Administraţia Finanţelor Publice Alexandria pentru persoanele majore care nu realizează venituri; alte acte doveditoare după caz. Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se pot procura de la registratură – sediul Primăriei municipiului Alexandria şi se vor depune la sediul Direcţiei pentru Asistenţă Socială Alexandria. Anul trecut au beneficiat de acest ajutor aproximativ 1500 de alexăndreni. Autorităţile estimează că numărul beneficiarilor de anul acesta va fi aproximativ egal cu cel de anul trecut.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.