Alexăndrenii cu venituri mici pot solicita, şi anul acesta, începând de luni, 11 noiembrie, şi până vineri, 6 decembrie, tichetele sociale pe care Primăria Alexandria le acordă cu ocazia celor mai importante sărbători creştine.
Pot solicita ajutorul oferit de municipalitate cu ocazia Crăciunului persoanele singure sau familiile al căror venit net pe membru de familie este de cel mult 704 de lei lunar, decizia de a veni în sprijinul familiilor nevoiaşe în preajma sărbătorilor de iarnă fiind luată prin Hotărâre a Consiliului Local la începutul anului 2012.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, acordarea tichetelor sociale se face pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de mai multe documente astfel: copii ale actelor de identitate pentru toţi membrii din familie, acte doveditoare de venituri realizate în luna anterioară depunerii cererii pentru toţi membrii familiei, respectiv adeverinte de salariu cu venitul, net cupoane de pensii, alocaţii de stat, indemnizaţii (şomaj, handicap, creştere copil, plasament etc.), adeverinţe eliberate de Administraţia Finanţelor Publice Alexandria pentru persoanele majore care nu realizează venituri, alte acte doveditoare după caz.
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se pot procura de la registratură – sediul Primăriei municipiului Alexandria şi se vor depune la sediul Direcţiei pentru Asistenţă Socială Alexandria, mai informează Primăria Alexandria.
Tichetele au valoarea de 100 de lei şi pot fi folosite de beneficiari numai pentru cumpărarea de alimente sau produse alimentare specifice Crăciunului, din magazinele partenere.